Prima zi după carantină…



Azi e luni, iar după o săptămână în care am avut o mini-vacanţă (carantină) am revenit la ore…

Adică mai puține măști prin universități, mai puțină panică gratuită, și mai multă concentrare din partea studenților la ore. Straniu, dar am văzut oamemi care nu prea dădeau pe la facultate înainte de carantină… Ce virus o fi având?! Acum impresii, păreri, opinii….

Deși Organizația Mondială a Sănătății a apreciat gripa porcină cu gradul 6, (adică în două părți ale lumii au fost localizate focare ale gripei)și chiar dacă azi în Moldova au fost înregistrate 1000 de cazuri, nu mai este atâta panică, cel puțin în Universități.

La studii nu au revenit doar Universitatea Tehnică din Moldova, colegiul de Informatică și liceul „Mihai Eminescu”, iar în cazul în care se va depista vre-un caz de gripă la celelalte instituții(mai ales gimnazii, licee – elevii cărora au fost „impuși” să se înarmeze cu măști) lecțiile vor fi sistate. Pentru a nu pierde lecțiile elevii sunt obligați să rămână sănătoși :) .